În ciuda faptului că a declarat presei că demisia sa din toate funcţiile de conducere deţinute în PSD este ‘irevocabilă’, urmând să discute acest lucru cu preşedintele partidului Mircea Geoană, Cristian Diaconescu nu şi-a înaintat încă oficial cererea de demisie.
(more…)
Deputatul PSD Ioan Timiş şi-a anunţat, miercuri, în plenul Parlamentului, demisia din grupul social-democrat, informează AMOS News.
(more…)
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, şi-a anunţat demisia din toate funcţiile deţinute în partid, în semn de protest faţă de alianţa PSD-PNL legată de numirea lui Ovidiu Ispir la conducerea Curţii de Conturi.
(more…)
Omul de afaceri Omar Hayssam a venit, astăzi, la Curtea de Apel Bucureşti, unde ar fi trebuit audiat în legătură cu răpirea jurnaliştilor români la Bagdad. Ca şi data trecută, avocaţii lui Hayssam s-au opus audierii, pe motiv că acesta a luat mai multe analgezice, care nu îi permit să facă declaraţii lucide, informează AMOS News.
(more…)
Motiunea de cenzura a PSD „Guvernul Tariceanu - Fapte si Minciuni”, dezbatuta miercuri in plenul reunit al Parlamentului, a fost respinsa cu 235 de voturi “impotriva” si 145 voturi “pentru”.
(more…)
Ministrul Transporturilor, constructiilor si turismului, Radu Berceanu, l-a demis, miercuri, din functie pe Tatar Ioan, director general al Autoritatii Rutiere Romane.
(more…)
Adrian Nastase este acuzat de procurorii anticoruptie ca ar fi primit foloase necuvenite in campania electorala prezidentiala, au confirmat pentru HotNews.ro surse apropiate DNA. Fostul lider PSD a primit, de la doua firme, materiale electorale promotionale in valoare de peste 26 de miliarde de lei.
(more…)
Frumusetea fizica demonstreaza starea generala de sanatate. Inainte de a incepe orice masura de infrumusetare (cura de slabire, eliminarea celulitei), organismul trebuie intai curatat de toxinele acumulate prin alimentatia necorespunzatoare sau lipsa exercitiilor fizice.
(more…)
Orice femeie isi doreste sa aiba un trup de invidiat. Un asemenea obiectiv nu este simplu de atins, insa odihna suficienta, alimentatia echilibrata, consumul a doi litri de lichide pe zi si ingrijirile specifice sunt conditiile de baza.
(more…)
Nuca este fructul cel mai bogat in cupru si zinc. Persoanele brunete se pot vopsi in timpul verii cu un decoct concentrat din coji de nuci.
(more…)
[powered by WordPress.]
jour·nal n. A personal record of occurrences, experiences, and reflections kept on a regular basis; a diary.
95. We are waking up and linking to each other. We are watching. But we are not waiting.
— The Cluetrain Manifesto
38 queries. 0.909 seconds